Plouă. Ţie ţi-e frică de ploaie ?

De ce ţi-ar fi? Se spune că ploaia spală păcate. Se spune că ploaia umezeşte ochii ce nu vor să plângă. Se spune că ploaia omoară timpul. Că îl opreşte în loc. Dacă vrei să omori clipe, te întinzi pe iarbă, în parc, în faţa blocului, lângă biserică sau chiar aici, acum şi închizi ochii. Fiecare picătură ce se va izbi de fruntea ta îţi va încolţi în minte şi te va determina să o uzi, ca să-nflorească din ea o amintire. Şi stai, zâmbind, întins în viaţă, gândindu-te la cât de frumos a fost atunci.. atunci.. ştii tu când.. ah.

stop. te rog fă-mi o favoare. deschide geamul cât citeşti asta şi lasă sunetul ploii să-ţi inunde timpanele. Nu plouă ? Cum nu.. Doar ascultă..

Ce de nori.. şi totuşi nu e niciunul. Să fie doar imaginaţia mea ? Sau gândul meu înnourat de tine ?

Ţi-e frică de fulgere ? De zgârieturile ce le primeşte cerul când nu se supune soarelui ? Încercând să-i fure autoritatea, norii se adună buluc peste el, acoperindu-l. Înfuriat, soarele rupe raze din el şi începe să le arunce peste nori, zgâriindu-i. De ce..

ah…în sfârşit.. am găsit piesa potrivită pt fobia mea..

De ce să-ţi fie frică de fulgere ?

Ţi-e frică, poate, de sunetul de pe urmă ? De tunet ?. De ce nu.. multora le e frică. Dar tot mulţi nu ştiu că ăla e un ţipăt de durere. Când o rază  atinge inima norului, murind de durere, începe să ţipe, tunându-ţi ţie povestea lui dureroasă. Iar ţie ţi-e frică de tunete.. ?

Ţi-e frică poate de înălţime ? De atingerea norilor ? Ahh cât timp mi-am dorit să-i zgârii.. până n-am reuşit nu m-am lăsat ( tu ştii.. ). Mulţi se simt stăpânii lumii când sunt mai înalţi decât alţii. Dar ce nu realizază mulţi este faptul că faţă de înaltul lor, există, undeva, un înalt şi mai înalt. Niciodată nu poţi atinge absolutul. Pentru că din această cauză e absolut. E infinit. Nu e pentru noi. Poate doar pentru zeii care acum, deoarece nu mai crede nimeni în ei, joacă table plictisiţi, trăindu-şi nemurirea şi aspirând la moarte. ..

Moarte. Ţi-e frică de moarte ? Ţi-ar plăcea, poate, să fii nemuritor ? Zeii îşi joacă nemurirea la barbut, sperând să piardă odată, şi-odată, să moară în pace, întrucât nimeni nu le mai recunoaşte autoritatea. S-ar culca şi ei o clipă pe creasta Olimpului dar Cronos nu le-ar permite. Trebuie să aibă în permanenţă grijă de Geea.

Ţi-e frică, poate, de insecte? De acele mici gângănii ce-ţi mişună printre picioare şi se urcă pe tine, îţi intră în viaţă şi în suflet?.. Da, cui nu îi este frică de ele ?

Mie. Pentru că deşi sunt mici şi scârboase, poate.. poate că aşa suntem priviţi şi noi de alte creaturi mai măreţe. Eu de ce să strivesc păianjenul ? El ce drept ar avea să mă strivească pe mine ?

Ţie de ce ţi-e frică ?

Pentru că eu ştiu de ce mi-e frică mie.

Mi-e frică de mine. Sunt îngrozită chiar. Deşi mă privesc şi mă analizez zilnic, am momente în care nu mă recunosc. Cine sunt ? Unde s-a ascuns fata pe care am văzut-o ieri în oglindă ? Cine mi-a furat-o ? Aveam şi eu un lucru a meu şi acum nu mă mai am nici pe mine.

Deşi m-am descompus doar o singură dată, pentru a mă contopi cu tine, când ai plecat ai uitat să-ţi iei nebunia ce ai îngropat-o în sufletul meu. De parcă nu-mi ajungea doar o nebună.. Acum te mai am şi pe tine în mine. Şi acum, pentru că ai plecat, mi-e frică să mă descompun iar. Mi-e frică ca el să nu facă la fel.

Şi mi-e frică de mine. Mi-e frică de ce voi deveni după ce voi realiza că nu pot să respir nu dacă mă ascund de ploaie, fulgere, tunete, gângănii sau de.. moarte. Nu pot să respir fără să simt în aer parfumul tău. Totul îmi pare de parcă m-aş refugia în profan.

Mi-e frică de mine. Sunt îngrozită chiar. Cine ştie dacă voi vrea să mă trezesc mâine? Sau cine îmi poate garanta că nu voi mai adormi niciodată?

Cine îmi cunoaşte dorinţele şi poftele? Cine îmi cunoaşte greşelile şi defectele? Cine m-ar prinde dacă m-aş hotărî să sar? Cine m-ar lăsa s-o fac? Cine se încrede în mine atât de puternic? Cine şi-ar pune viaţa în mâinile mele ? Eu nu.. Eu nu mi-aş lăsa. Mi-e mai mult frică de mine decât de tine.

Mi-e frică să nu rămân fără tine. Şi la cum mă ştiu / sau nu mă ştiu, cine ştie?

Există oare fobie mai groaznică decât asta ?

Mi-e frică de mine. Sunt îngrozită chiar.