Până unde poate duce o pasiune? Acest cuvânt provenit din francezul passion, denumeşte una din cele mai mare defecte ale umanităţii. Denumind o stare afectivă şi intelectuală deosebit de intensă şi stabilă, pasiunea devine ca un drog pentru cel care o exercită, ajungându-se de obicei la obsesie. Astfel, efectul narcotic oferit de pasiune se transformă treptat într-o tulburare a voinţei care se manifestă prin idei fixe şi dorinţa irezistibilă de a obţine cu orice preţ lucrul dorit. Ce este prin urmare un colecţionar? Nu e oare doar un împătimit care speră că cea mai frumoasă colecţie este a lui ? Care ar face orice pentru a ajunge la acest stadiu ?

Amator de fiinţe frumoase şi captivante precum fluturii, iubeşte frumosul şi tot ce îl reprezintă. Pentru el însă, cel mai admirabil exemplar este o fată blondă, studentă la facultatea de Arte, pe care o urmăreşte de la distanţă, imaginându-se permanent în posesia ei. Pentru el, ea este doar o altă specie rară de fluturi, nedescoperită încă de ceilalţi colecţionari. Ea este piesa care i-ar încununa pasiunea. Cu ea ar fi, probabil, împlinit.

Dar niciodată nu încearcă să se apropie, sa-i vorbească. Preferă sa o admire de la distanţă, în mintea sa considerând-o a lui, nimeni altcineva neavând acces la ea.

Săptămâni în şir au decurs astfel, până când, ironia face ca, dintr-o simplă plictiseală, să se îmbogăţească. Aşa că, în una din zile se duce să-şi ridice cele 70.000 de lire sterline câştigate la loto. Din acel moment, totul se schimbă. Concepţia lui asupra vieţii ia o altă întorsătură, realizând că acum are acces la mult mai multe. Inclusiv la ea. Şi nu mă refer aici că de acum încolo el se va învârti în cercuri de prieteni ca ai fetei, ajungând poate în final să converseze şi cu ea. Nu. Ea se va învârti în cercul lui gol pentru tot restul vieţii.

Astfel, îşi planifică cu grijă toate detaliile. Cumpără o casă izolată la ţară unde o amenajează nu numai după gustul lui, ci şi a ei. Cumpără tablouri, carţi despre pictură, un şevalet şi multe pânze de cea mai înaltă calitate pentru a fi sigur că noii sale capturi nu-i va lipsi nimic.

Astfel, în urma unui plan bine pus la punct, o răpeşte şi o închide în camera făcută special pentru ea. În sfârşit colecţia lui este completă. Totul este perfect pentru el.

 Însă Mirnada, acesta fiind numele fetei, trăieşte un adevărat coşmar în momentul în care se trezeşte. Crezând că răpirea a fost doar o iluzie terifiantă, trezirea la realitate o doare şi mai tare.

Poate că numele eroinei e o ironie. Miranda e şi în Furtuna lui Shakespeare, întruchiparea candorii. Şi ea e prizonieră, pe o insulă unde puterea tatălui ei îi supune deopotrivă pe Ariel, spirit pur al văzduhului, şi pe Cabalin, duh al pământului. Fowles introduce un procedeu narativ experimentat cândva de Faulkner în Zgomotul şi furia şi mai târziu, de Durrell, în Cvartetul din Alexandria: fiecare dintre cele două personaje ale cărţii povesteşte întâmplările dintr-o perspectivă proprie. Cele două naraţiuni suprapuse relatează faptele aceleiaşi realităţi, dar semnificaţia lor diferă.

Astfel, ea îl descrie ca fiind un monstru, ce o privează de la cele mai importante lucruri ale vieţii - apa, cerul înstelat, aerul curat, natura. El însă o iubeşte sincer şi e în stare să-i îndeplinească orice dorinţă. Mai puţin cea în care-i cere libertatea. Numeroasele tentative de evadare nu o ajută, însă nu-şi pierde niciodată speranţa. În final, reuşeşte să scape din închisoarea colecţionarului, evadând şi din propriu trup, prin moarte, în urma unei boli grave.

Colecţionarul este romanul de debut al lui John Fowles, care l-a transformat fulgerător într-unul dintre cei mai apreciaţi scriitori din lume. Tradusă ţn nenumărate limbi, cartea a fost ecranizată în 1965 de regizorul american William Wyler, cu Terence Stamp şi Samantha Eggar în rolurile principale.

Text scris pentru revista Palatinii